Luptătorii clubului sportiv „Victoria” Cumpăna au obținut rezultate excelente în finala Campionatul Național Individual Juniori 4 (U13) ce a avut loc la Buzău, în perioada 6-8 iunie 2025. Peste 350 de luptători din întreaga țară au intrat pe saltele, toți dorind să demonstreze ce știu și cât își doresc să urce pe podium la unul …
C.S. „Victoria” Cumpăna – debut promițător în Cupa României, faza județeană
Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna a debutat cu încredere și determinare în actuala ediție a Cupei României – faza județeană, înregistrând un parcurs promițător încă din primele confruntări. Primul meci a avut loc în deplasare, la Pietreni, într-un cadru natural deosebit, unde sportivii noștri au reușit nu doar să se bucure de joc, ci și de …
Continuă lectura "C.S. „Victoria” Cumpăna – debut promițător în Cupa României, faza județeană"
Cupa Satelor, ediția a V-a – Cumpăna, între cele mai bune opt echipe din țară!
Ajunsă la cea de-a cincea ediție, “Cupa Satelor”, competiția organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată copiilor U13 din mediul rural, și-a desemnat câștigătorii în cadrul Fazei Finale Naționale, desfășurate între 1 și 4 iunie 2025, la Eforie Nord. Cele mai bune opt echipe din România, câștigătoare ale euroregiunilor din care provin, s-au reunit …
Continuă lectura "Cupa Satelor, ediția a V-a – Cumpăna, între cele mai bune opt echipe din țară!"
Fotbaliștii Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna în vizită la baza sportivă FCSB
Fotbaliștii Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna au avut ocazia de a vizita baza sportivă din Berceni, locul de antrenament al echipei FCSB – Campioana Națională a Superligii în sezonul recent încheiat. Considerată cea mai modernă bază sportivă din România, complexul i-a impresionat profund pe tinerii sportivi. Aceștia au fost încântați să descopere cele 4 terenuri cu …
Continuă lectura "Fotbaliștii Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna în vizită la baza sportivă FCSB"
14 medalii cucerite de gimnastele cumpănene la Cupa „Irina Deleanu” 2025
Brașovul a fost în perioada 20-25 mai 2025 gazda uneia dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de gimnastică ritmică – Cupa „Irina Deleanu”, eveniment ajuns la cea de-a 24-a ediție care a reunit în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, 276 de sportive din 16 țări, printre care Austria, Azerbaidjan, Belgia, Cehia, Canada, Estonia, Egipt, Grecia, …
Continuă lectura "14 medalii cucerite de gimnastele cumpănene la Cupa „Irina Deleanu” 2025"
Cumpăna – Singura echipă de comună din România care s-a calificat în toate cele 5 Finale ale competiției „Cupa Satelor”!
Comuna Cumpăna scrie din nou istorie în fotbalul juvenil rural, echipa comunei obținând Locul I în cadrul “Cupei Satelor 2025 – Euroregiunea Sud-Est”, competiție desfășurată în perioada 15-16 Mai 2025, în comuna Slobo zia Conachi, județul Galați. Această etapă a competiției a reunit 6 echipe reprezentând județele regiunii: Galați, Tulcea, Buzău, Brăila, Constanța și Vrancea. …
LOCUL I LA „CUPA SATELOR” – FAZA JUDEȚEANĂ
CUPA SATELOR 2025 continuă să aducă bucurie și mândrie comunei Cumpăna! În week-end-ul 3-4 Mai 2025 , pe terenul de fotbal al Complexului Sportiv „Centenar 2018”, s-a desfășurat Faza Județeană a Cupei Satelor, competiție destinată tinerilor fotbaliști născuți în anul 2011 și mai mici. Meciul decisiv al fazei județene a avut loc între echipele comunelor …
Continuă lectura "LOCUL I LA „CUPA SATELOR” – FAZA JUDEȚEANĂ"
A.S. „CONSTRUCTORUL” TOPRAISAR – C.S. „VICTORIA” CUMPĂNA (2-2)
Remiză valoroasă pentru echipa de seniori CS Victoria Cumpăna în deplasare la Topraisar. Echipa de seniori a Clubului Sportiv „VICTORIA” Cumpăna, pregătită de antrenorul Cristocea Vasilică, a încheiat la egalitate scorul 2–2 în meciul disputat în deplasare împotriva formației A.S. „Constructorul” Topraisar. Golurile formației noastre au fost marcate de: Glăvan Andrei Pătrașcu Florin Partida a …
Continuă lectura "A.S. „CONSTRUCTORUL” TOPRAISAR – C.S. „VICTORIA” CUMPĂNA (2-2)"
Echipa de juniori 2015 a C.S. „Victoria” Cumpăna câștigă Turneul „Black Sea” – Năvodari!
Sâmbătă, 26 aprilie 2025, echipa de fotbal juniori (categoria 2015) a Clubului Sportiv VICTORIA Cumpăna, antrenată de domnul Șchiopu Cristian, a participat la prestigiosul Turneu „Black Sea” organizat la Năvodari, unde s-au aliniat la start 10 echipe din județul Constanța. 🏆 Locul I – C.S. „Victoria” Cumpăna🏆 Micii noștri fotbaliști au avut o evoluție impresionantă, …
C.S. „VICTORIA” CUMPĂNA – C.S.O. MURFATLAR (3-1)
Victorie convingătoare pentru echipa de seniori C.S. „Victoria” Cumpăna în fața C.S.O. Murfatlar! Într-o atmosferă de sărbătoare, echipa de seniori a Clubului Sportiv „VICTORIA” Cumpăna, antrenată de domnul Cristocea Vasilică, a obținut o victorie importantă pe teren propriu, în fața formației C.S.O. Murfatlar, cu scorul de 3–1. Golurile formației noastre au fost marcate de: Halep …
Continuă lectura "C.S. „VICTORIA” CUMPĂNA – C.S.O. MURFATLAR (3-1)"
