13 medalii la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică Junioare II și III

În perioada 15-16 iunie a avut loc la Brașov, Campionatul Național de Gimnastică Ritmică Junioare II și III, organizat de Federația Română de Gimnastică Ritmică în colaborare cu ACS Carla Ritmic Gim Brașov. Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaș” a găzduit competiția în care s-au întrecut peste 100 de sportive, legitimate la 17 dintre cele mai …

Campionatul Național de Lupte – Aptitudini Specifice juniori mici și Lupte pe Plajă, ediția 2024

Rezultate foarte bune obținute de echipa de lupte a clubului CS Victoria Cumpăna la Campionatului Național de Lupte - Aptitudini Specifice juniori mici și Lupte pe Plajă, editia 2024, organizat la Costinești, plaja Obelisc. Ca în fiecare an, o competiție foarte puternică la care participă peste 800 de sportivi reprezentând cele mai puternice cluburi din …

50 de ani de la înființarea echipei de fotbal „Recolta” Cumpăna!

Ziua de 6 iunie 2024 a fost zi de sărbătoare pentru sportul cumpănean, fiind marcată printr-un eveniment emoționant, aniversarea a 50 de ani de la înființarea echipei de fotbal „Recolta” Cumpăna, echipa care a deschis calea sportului în comunitatea noastră. Evenimentul a fost marcat de prezența a peste 35 de membri ai echipei originale, alături …

7-0 PENTRU CUMPĂNA, LA CAMPIONATUL NAȚIONAL JUDEȚEAN DE JUNIORI U19

Astăzi, 29 Mai 2024, în cadrul Compexului Sportiv “Centenar 2018” din comuna Cumpăna, echipa Clubului Sportiv “Victoria” Cumpăna s-a impus clar, cu scorul de 7-0 în fața formației ACS Dunărea Mecin. Meciul s-a disputat în cadrul Campionatului Național Județean U19 – Faza superioară a campioanelor județene, ce a constat în trei tururi eliminatorii, după care …

Echipele de fotbal ale comunei Cumpăna (U 17) și (U 19), victorii la nivelul județului Constanța

Echipele de fotbal juniori ale Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna continuă să obțină rezultate importante în competițiile în care sunt angrenate, două dintre ele câștigând competițiile județene și urmând a juca mai departe în întrecerea națională. Este vorba de formațiile U19 și U17 (cele mai mari grupe de vârstă), ambele pregătite de antrenorul Cristian Mustacă, care, după …

Campionatul Național Județean Juniori U19

26 MAI 2024, zi de sărbătoare pentru sportul cumpănean! Duminică, începând cu ora 12:00, vă așteptăm în număr cât mai mare în tribunele Complexului Sportiv “Centenar 2018” pentru a susține împreună echipa de fotbal a comunei Cumpăna! Club Sportiv Victoria Cumpăna vs A C S Dunărea Măcin - Jud. Tulcea

32 de medalii la Turneul Internațional “Chișinău Rhythmic Stars”

În perioada 26-28 aprilie în Chișinău, Republica Moldova, în cadrul Futsal Arena a FMF, a avut loc prima ediție a Competiției Internaționale de Gimnastică Ritmică “Chișinău Rhythmic Stars”, organizată de Direcția Educație, Tineret și Sport, în colaborare cu Federația de Gimnastică Ritmică Sportivă a Republicii Moldova. În competiție s-au întrecut peste 300 de gimnaste din …

9 medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy”

Sportivele secției de lupte a Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, pregătite de domnul antrenor Vasile Vicol au obținut rezultate excelente la ediția inaugurală a Turneului Internațional "Alina Vuc Trophy". 200 de tinere luptătoare din Bulgaria, Ungaria, Moldova, Serbia, Ucraina și România cu vârste de la 6 la 17 ani, s-au întrecut vineri, 26 aprilie, în Sala …

Cumpăna, campioana Cupei Satelor S-E, editia a IV-a

Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna (U 13), antrenor Vasilică Cristocea este câștigătoare Cupei Satelor, editia a IV – Euroregiunea Sud – Est! Astăzi 26 aprilie 2024, comuna Cumpăna a fost gazda celei de-a patra ediții a competiției “CUPA SATELOR la fotbal – Faza pe Euroregiunea Sud – Est”, organizată de Federația Română de Fotbal …

CUPA SATELOR la fotbal U13 – Faza pe Euroregiunea Sud – Est, Ediția a IV-a

Vineri, 26 aprilie, începând cu ora 11:00, în cadrul Complexului Sportiv “Centenar 2018” din comuna Cumpăna se va disputa Finala celei de-a patra ediții a competiției “CUPA SATELOR la fotbal U13 – Faza pe Euroregiunea Sud – Est”. În competiție se vor întrece cele mai bune echipe U13 ale județelor: Constanța, Tulcea, Brăila, Galați și …