Rezultate remarcabile pentru gimnastele C.S. Victoria Cumpăna la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești

În perioada 8–10 august 2025, Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești a fost gazda Campionatului Național de Gimnastică Ritmică, competiție care a reunit cele mai talentate sportive din întreaga țară, la categoriile Junioare și Senioare. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Primăriei Municipiului Ploiești și Clubului …

C.S. „Victoria” Cumpăna – C.S. „Gloria” Băneasa | Scor final: 1–2 (1–1 în minutul 90)

Parcursul istoric al echipei C.S. “Victoria” Cumpăna în Cupa României s-a încheiat seara trecută, după un meci intens disputat în fața propriilor suporteri. Formația pregătită de Vasilică Cristocea a reușit să țină piept unei echipe din eșalonul superior C.S. “Gloria” Băneasa, timp de 90 de minute, scorul fiind egal, 1-1, la finalul timpului regulamentar. Soarta …

Cupa României: C.S. “Victoria” Cumpăna – C.S. “Gloria” Băneasa

După un parcurs spectaculos în Cupa României, în care a cucerit atât trofeul județean, cât și pe cel regional, C.S. “Victoria” Cumpăna va juca în premieră în faza națională a competiției, în fața propriilor suporteri. În Turul 2, echipa pregătită de Vasilică Cristocea va primi vizita echipei din liga a III-a, Gloria Băneasa. Meciul este …

C.S. „Victoria” Cumpăna avansează în Turul Secund al Cupei României

CS Victoria Cumpăna continuă parcursul istoric în faza națională a Cupei României, calificându-se direct în turul secund, programat pentru 6 august, după ce adversara sa, CS Medgidia, a anunțat oficial retragera din competiție înaintea meciului din Turul 1. Confruntarea dintre cele două formații era programată pentru miercuri, 30 iulie, pe stadionul „Centenar 2018” din comuna …

Echipa C.S. “Victoria” Cumpăna devine Campioana Regiunii Sud-Est, avansând în faza națională a Cupei României

Sâmbătă, 19 iulie 2025, echipa C.S. “Victoria” Cumpăna, pregătită de Vasilică Cristocea s-a impus cu 2-0 în finala fazei regionale a Cupei României – Regiunea 7 (Sud-Est), disputată pe stadionul „Centenar 2018” din comuna Cumpăna, în fața formației ACS Covurluiul 2021 - Târgu Bujor, reprezentanta județului Galați. Atmosfera de start a fost una specială: în …

5-1 pentru „Victoria” Cumpăna într-o nouă etapă din Cupa României

În această seară, miercuri, 16 iulie 2025, comuna Cumpăna a găzduit o nouă etapă din faza regională a Cupei României la Fotbal în care echipa C.S. “Victoria” Cumpăna și-a continuat parcursul remarcabil, obținând o victorie convingătoare, stabilind un scor de 5-1 împotriva echipei F.C. “Petrolul” Berca (Buzău). Fotbaliștii cumpăneni au făcut spectacol pe teren, dominând …

Invitație la C.S. „Victoria” Cumpăna – Constanța vs. F.C. „Petrolul” Berca – Buzău

Avem deosebita bucurie de a vă invita miercuri, 16 Iulie, ora 18:00, pe stadionul Complexului Sportiv „Centenar 2018”, una se va disputa cel de-la doilea meci din faza regională a Cupei României. Adversarul din această rundă este F.C. Petrolul Berca, reprezentanta județului Buzău. După victoria spectaculoasă de la Gugești, echipa noastră are nevoie de sprijinul …

Echipa C.S. “Victoria” Cumpăna obține victoria la Gugești și debutează cu dreptul în faza regional a Cupei României

Echipa de fotbal a C.S. “Victoria” Cumpăna a reușit o victorie de răsunet în primul meci din Grupa 1, Regiunea 7 – Sud-Est, a Cupei României, faza regională, învingând în deplasare formația CSL Victoria Gugești, scor 2-2 (5-4 la loviturile de departajare), într-un meci cu adevărat electrizant disputat miercuri, 9 iulie 2025, pe Stadionul Comunal …

Selecționata Cumpăna – Constanța, triumfătoare în Turneul Internațional „Old Boys” – „Cumpăna Trophy 2025”

Fotbalul de calitate, pasiunea pentru sport și spiritul fair-play au fost vedetele Ediției a II-a a Turneului Internațional de Fotbal “Old Boys” - „Cumpăna Trophy”, desfășurat în weekendul 5–6 iulie, pe terenul central al Complexului Sportiv „Centenar 2018” din comuna Cumpăna, județul Constanța. După două zile pline de fotbal spectaculos, revederi emoționante și dueluri cu …

Rezultate remarcabile pentru Șahiștii C.S. „Victoria” Cumpăna, la Trofeul „Mircea Pavlov” Techirghiol

Într-o atmosferă plină de concentrare și spirit competițional, stațiunea Techirghiol a găzduit, în perioada 4–6 iulie, ediția a XXXI-a a Trofeului Techirghiol „Mircea Pavlov”, un turneu de tradiție care adună an de an tineri șahiști talentați din întreaga țară. Printre performerii acestei ediții se numără și elevii secției de șah a Clubului Sportiv “Victoria” Cumpăna, …