Locul 3 pentru șahista cumpăneană Anastasia Gavrilă la Cupa „Spectrum” Constanța

În cadrul programului național „Șah în Școală”, care promovează educația prin sportul minții în unități de învățământ din întreaga țară, s-a desfășurat recent competiția Cupa „Spectrum” la Șah, un eveniment dedicat elevilor pasionați de strategie și performanță.

Gavrilă Anastasia, sportivă a C.S. „Victoria” Cumpăna, a participat la acest turneu reprezentând cu mândrie comuna noastră. După cele cinci runde de șah rapid, Anastasia a obținut patru victorii, clasându-se pe locul al III-lea la general și devenind totodată prima fată clasată în competiție.

Rezultatul obținut confirmă seriozitatea și talentul tinerei șahiste, precum și munca depusă de antrenorul său, domnul Panainte Daniel, în pregătirea noii generații de sportivi ai Cumpenei.

Felicitări, Anastasia!

Mulțumiri și aprecieri din partea Administrației Publice Locale Cumpăna pentru această frumoasă performanță care aduce, din nou, prestigiu comunei noastre!

Lasă un comentariu