Rezultate remarcabile pentru gimnastele C.S. Victoria Cumpăna la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Ploiești

În perioada 8–10 august 2025, Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești a fost gazda Campionatului Național de Gimnastică Ritmică, competiție care a reunit cele mai talentate sportive din întreaga țară, la categoriile Junioare și Senioare.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Primăriei Municipiului Ploiești și Clubului Sportiv Municipal Ploiești.

Secția de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv “Victoria” Cumpăna a fost prezentă în competiție cu două reprezentante, pregătite de doamnele antrenor Elena Vlad și Luiza Ghelberg, demonstrând prin evoluțiile lor echilibrul perfect între grație și forță:

Categoria Junioare: Matei Miruna s-a clasat pe locul 10 la individual compus și a obținut locul 8 în finala de la panglică.

Categoria Senioare: Țilincă Izabela a cucerit medalia de bronz în proba pe echipe, confirmând încă o dată valoarea sa sportivă.

Participarea la această competiție națională de prestigiu a reprezentat o nouă ocazie pentru gimnastele din Cumpăna de a demonstra talent, perseverență și spirit competitiv, ducând numele comunei noastre pe podiumul sportului românesc.

Felicitări sportivelor și antrenoarelor pentru aceste rezultate și pentru munca depusă!

Lasă un comentariu