Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna a debutat cu încredere și determinare în actuala ediție a Cupei României – faza județeană, înregistrând un parcurs promițător încă din primele confruntări.
Primul meci a avut loc în deplasare, la Pietreni, într-un cadru natural deosebit, unde sportivii noștri au reușit nu doar să se bucure de joc, ci și de o atmosferă relaxantă, ce le-a reamintit de momentele frumoase ale copilăriei, o conexiune sinceră cu fotbalul în forma sa pură.
Etapa a doua s-a desfășurat pe teren propriu, în cadrul Complexului Sportiv „Centenar 2018” din comuna Cumpăna, unde echipa de seniori alcătuită în proporție de 70% din jucători proveniți din grupa de juniori antrenată de domnul Mustacă Cristian a reușit o victorie deosebită în fața Campioanei Județene, C.S. Agigea.
Scorul final a fost stabilit prin două reușite notabile:
- Un penalty transformat cu siguranță de căpitanul echipei, Raul Vintilă;
- Un gol înscris pe contraatac de către Zamfir David, unul dintre cei mai rapizi jucători ai echipei de juniori.
Atmosfera de pe teren a fost una de fair-play și competitivitate, fiind susținută de un arbitraj corect, pentru care adresăm mulțumiri domnilor Tudor Vasilică, Stancu Ionuț și Gheorghe Jenel.
Rezultatul obținut confirmă direcția sănătoasă în care se îndreaptă activitatea sportivă de la Cumpăna, cu o generație tânără bine pregătită, care demonstrează deja potențial la nivel de seniori.
Felicitări tuturor jucătorilor, staff-ului tehnic și susținătorilor care rămân alături de echipă!
Continuăm cu încredere!

